Alege modelul care ți se potrivește și profită de prețuri avantajoase în cadrul campaniei Rabla GO Škoda 2026.
Rabla Go Skoda – pentru drumuri mai bune și alegeri inspirate.
Comercializarea acestor autovehicule noi se realizează prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, dedicat persoanelor fizice, derulat de AFM şi finanţat din Fondul pentru mediu.
Valorile de consum și emisii ale vehiculului la momentul utilizării efective a acestuia pot să devieze față de cele menționate în materialele de prezentare sau în documentele cu privire la vehicului în cauză. Aceste valori sunt influențate inclusiv de conduita în trafic, ponderea parcursului urban/extraurban, consumatorii utilizați în timpul deplasării (de exemplu, utilizarea instalației de climatizare), gradul de încărcare a vehiculului, precum și de alți factori ce nu țin de domeniul tehnic (de exemplu condițiile de vreme sau condițiile de trafic). De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, bare transversale, portbagaj auto), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamicitatea, rezultând astfel abateri ale datelor de consum și emisii CO2 în ceea ce privește vehiculul.